Interviu

În grija cui ești la Vestmed?

În grija cui ești la Vestmed? Dr. Răzvan Lupescu, de la chirurg ortoped, la antreprenor și omul care te ajută să ieși pe picioarele tale dintr-o situație neplăcută

Dr. Răzvan Lupescu este unul dintre medicii Vestmed, și cel care a fondat, alături de dr. Mihai Hurmuz, clinica reșițeană. Răzvan a avut primul contact cu medicina încă din copilărie, când îi admira pe părinții lui, ambii medici de specialitate. Au reușit să-i insufle pasiunea pentru medicină, iar Răzvan a urmat studiile în Germania, unde și profesează de 12 ani într-un sistem cu totul diferit de cel din România. S-a întors înapoi acasă, la Reșița și, alături de Mihai, a pus bazele primei clinici private din orașul cărășean – un proiect ambițios, pornit din simpla idee a unui cabinet de specialitate, care s-a transformat în a oferi ceva mai mult, mai bun, pentru locuitorii orașului în care a copilărit. Te invităm să descoperi, în cele ce urmează, povestea lui.

  1. Fiecare copil își dorea să ajungă ceva, când va fi mare, care a fost visul tău?

Eu am privit mai realist treaba asta cu visurile chiar dacă sunt un visător prin definiție. Crescând într-o familie de medici, am știut destul de devreme încotro mă voi îndrepta.

 

  1. Cum a ajuns Răzvan Lupescu, medic specialist ortopedie și traumatologie?

Cum spuneam mai sus, mi s-a transmis “virusul”, că să mă exprim într-un ton al timpurilor pe care le trăim. Și țin să le mulțumesc părinților pentru asta. Procesul este unul foarte lung până să ajungi medic specialist într-o specialitate chirurgicală. Durează circa 12-15 ani, timp în care te încearcă o mulțime de sentimente (dacă vrei, ca o finală la fotbal pe care o câștigi la penalty-uri).

Pentru mine, o parte frumoasă în acest proces de formare a fost faptul că, spre deosebire de alte facultăți, medicina chiar dacă este o facultate grea și durează șase ani, îți oferă posibilitatea să fii student mai mulți ani și să profiți de niște ani cu care nu te mai întâlnești niciodată.

 

  1. Cei mai mulți tineri au plecat din Reșița, dar drumul tău te-a adus înapoi aici. De ce te-ai întors?

Revenind la vise, eu chiar am visat la momentul acesta, iar cei care mă cunosc, pot să confirme. Sunt puțin mai naționalist din fire și chiar îmi place Banatul meu. Deci abia am așteptat!

 

  1. De ce ai ales să deschizi o clinică privată și nu doar un cabinet de cartier?

Povestea e mai lungă aici, dar pe scurt, ideea inițială era pentru un cabinet doar pentru ortopedie, după care, împreună cu Mihai, am tot rostogolit ideile până am ajuns la rezultatul de azi, de care suntem foarte mândri!

 

  1. Ce te-a determinat să alegi specialitatea de ortopedie și traumatologie?

La mine, practic, treaba cu ortopedia a început când am plecat la specializare în Germania. Atunci am început să știu ce vreau și să muncesc pentru asta. Și am muncit, nu glumă!

De ce Ortopedie? Pentru că am dat peste niște oameni excepționali, care m-au făcut să-mi doresc să le urmez calea și exemplul.

 

  1. În urma pandemiei, ce s-a schimbat, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional?

Atat pe plan personal, cât și profesional, ultimii ani au adus schimbări majore în viața mea, dar aceste schimbări au toate legătură cu Vestmed. Pandemia pot spune ca mi-a amintit încă odată ca n-am dat greș atunci când am ales să urmez drumul acesta lung de care vorbeam mai sus. Nu contează că-i război, pandemie sau orice alte situații, noi trebuie sa fim la spital să ne facem meseria.

 

  1. Cum gestionezi situațiile dificile care pot apărea în profesia ta?

Există o vorbă la nemți: “immer wie immer”. Tradus mot-a-mot “fă întotdeauna ca întotdeauna”. Practic, încerc să nu mă abat de la ceea ce am învățat și de obicei iese bine. Clar există și situații excepționale, dar și pentru ele m-am antrenat, așa că le pot face față.

8. Ce ți-ai dori să schimbi în sistemul medical, atât local, cât și național?

Aici aș încerca să mă abțin deocamdată pentru că sunt întors de prea puțin timp în sistemul nostru și n-aș vrea să se interpreteze greșit. Ce pot să va spun este că lucrez de 12 ani într-un sistem medical care funcționează foarte bine și că am observat, în puținul timp de când m-am întors, că sunt diferențe mari între cele două.

9. Unde vezi clinica Vestmed peste câțiva ani? Planuri de viitor?

Obiectivul nostru pe termen mediu este să consolidăm numele Vestmed pe plan local și să devenim lideri în cea ce privește oferta de servicii medicale private în zona Banatului Montan. Clar sunt și planuri de viitor, dar deocamdată e devreme să vorbim despre ele.

10. Care este cea mai mare satisfacție a ta, ca medic?

Cred că nimic nu te bucură mai mult ca medic decât faptul că ai reușit să-i faci bine unui OM. Și la această satisfacție, eu aș putea să mai adaug un 10%, că din acest an, sunti bănățenii mei cei pe care încerc să-i ajut.

11. Care a fost cea mai dificilă etapă din procesul care te-a adus aici, ce ți s-a părut cel mai complicat?

Ca și chirurg nu ai viață ușoară și trebuie făcute sacrificii. Vă pot da un singur exemplu: într-un an din perioada mea de pregătire am făcut 110 gărzi de 24 de ore. Asta înseamnă aproape jumătate de an pe care l-am locuit în spital. Sunt momente grele, dar eu am ales sa fac acest lucru și nu-mi pare rău.

12. Care crezi că este “ingredientul” care face diferența între un doctor bun și unul excepțional?

Consider că toți ar trebui să fim doctori buni și mă bucur să văd o întrebare formulată astfel, chiar așa trebuie să fie. Ce are în plus un doctor excepțional, nu știu, să ne spună el.

13. În relația cu pacientul, care este cel mai important factor?

Factorul uman, fără doar și poate. Aici mă ghidez după o vorbă pe care mi-a spus-o bunica mea care s-a luptat cu cancerul, fiind nevoită să stea mult timp prin spitale: “Răzvane, stai cu pacienții tăi de vorbă, ascultă-le oful și fii în primul rând om dacă vrei să-i faci bine.

14. Ce consideri că oferă Clinica Vestmed diferit față de alte clinici private? Pe ce ai pus accentul în clinica ta fără să faci rabat de la orice?

În primul și în primul rând avem o echipă de medici foarte dedicați care ar putea lucra în orice altă clinică de top din țară. Practic, medicii pe care pacientul reșițean îi căuta la Timișoara, am reușit să-i aducem la noi în oraș. Și să știți că nu e ușor. Din păcate, clinicile private mari de la noi încep, încet încet, să adopte modelul multinaționalelor, model pe care nici eu nici Mihai, nu-l prea împărtășim. De aceea, încercăm să avem o abordare puțin diferită a businessului și să oferim medicilor un mediu mult mai friendly.

Pentru pacienți, am pus la dispoziție un spațiu ultra-modern, dotat cu aparatură de ultimă generație și toată experiența medicilor de care spuneam mai sus.

15. Ce hobby-uri ai? Cine este Răzvan Lupescu în afara clinicii și profesiei?

Ca fost sportiv de performanță, clar sportul este pe primul loc între hobby-urile mele. Dar mai sunt și zile când îmi place sa lenevesc la Netflix. În rest, nu-mi prea place să vorbesc despre mine.

16. Ce crezi că lipsește societății din ziua de astăzi?

Cred că am devenit foarte superficiali și nu ne mai interesează decât de noi și punct. Poate și din cauză că azi totul se mișcă mai rapid ca niciodată. Iar dacă e sa mă refer la societatea românească, aici ‘încrederea că se poate și la noi’ lipsește cu desăvârșire. 

17. Care este lucrul pe care îl apreciezi cel mai mult la oameni?

Ca să răspund într-un stil mai ortopedic, cel mai mult apreciez oamenii cu coloană vertebrală. 

Răzvan Lupescu este unul dintre medicii clinicii Vestmed și, totodată, cel care te are în grijă atunci când vrei să pleci pe picioarele tale din secția de ortopedie. Este chirurg, manager, sportiv, glumeț și optimist și nu în ultimul rând, cel care are grijă să nu-ți faci griji atunci când ajungi pe mâna lui. Îți va da tratamentul de care ai nevoie pentru a te face bine și, probabil, o lecție importantă de optimism și curaj.